Vero Căliman a ajuns în centrul atenției datorită rolului ei important din Gașca Zurli, înființată de Mirela Retegan! „Fetița Zurli”, așa cum o știe toată lumea, a fost un personaj iubit de copii și nu numai, dar care și-a încheiat rolul pe scenă atunci când și-a dat demisia din echipă. Nu a fost singura care a luat această decizie surprinzătoare, pentru că Truli (Răzvan Marina) și Lulu (Ionuț Varodi) au urmat-o. Deși a fost mereu cu zâmbetul pe buze în fața publicului, puțini știu ce dramă imensă ascunde actrița. Mărturisirile dureroase din trecutul ei!
Vero Căliman a ajuns să fie îndrăgită de aproape toți copiii din țară datorită rolului ei din Gașca Zurli. Actrița a urcat pe cele mai mari scene din țară și i-a făcut pe mulți să zâmbească și să râdă cu gura până la urechi. A interpretat-o nemaipomenit pe „Fetița Zurli” și a reușit să cucerească inimile a milioane de copii. Puțini știu însă ce dramă ascunde în sufletul ei. Vedeta a vorbit pe șleau, acum ceva vreme, despre un episod trist din viața ei. Și-a pierdut tatăl de la o vârstă foarte fragedă, iar de atunci i-a dus lipsa mereu.
Și-a găsit puterea să meargă mai departe odată cu „Fetița Zurli”. De fiecare dată când urca pe scenă, aceasta se emoționa și lacrimile îi curgeau de dorul părintelui ei.
„Fetița Zurli mi-a adus vindecare. Am avut mare nevoie să vindec lipsa tatălui meu. Din păcate, eu sunt un copil fără tată, el a murit când aveam eu 7 ani. Și mi-l imaginez. L-am desenat, cred, pe toți pereții sălilor de spectacol din România. De fiecare dată când sunt pe scenă și cânt toate cântecele alea care spun vreau iubire, vreau atenție sau nu vreau Soare, nu vreau Lună, sunt momente foarte intime pentru mine.
Și multă lume mă întreabă, dar cum? De ce plâng? Sau de ce te emoționezi? În fiecare spectacol în mine se mai curăță câte ceva. Se mai vindecă o bucată din copilul care poate n-a primit atât de multă atenție. Fetița Zurli e terapie pentru mine.
Sper să-l fac fericit… am vorbit puțin de dimineață cu el și i-am spus: Îți mulțumesc tati, știu că atât ai putut să stai și ăsta a fost drumul tău. Dar… simt că mă ține de mână și că mă susține”, a mărturisit Vero Căliman, în podcastul lui Mihai Morar.
CITEȘTE ȘI: VERO CĂLIMAN, MESAJ HALUCINANT DUPĂ CE A PĂRĂSIT GAȘCA ZURLI! A CLACAT ”FETIȚA ZURLI”: ”DACĂ NU VOI MAI FI…”
De curând, Vero Căliman i-a luat pe toți prin surprindere după ce și-a dat demisia din Gașca Zurli. Aceasta postase un mesaj emoționant prin care și-a anunțat retragerea din echipa Mirelei Retegan.
„De peste 15 ani, fetița din mine s-a antrenat și a făcut gimnastica artistică, până când a ajuns la Olimpiadă. Acum este timpul să se retragă, pentru că femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în piuneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere.
Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot. Părinților vreau să le mulțumesc pentru încredere, pentru că și-au lăsat copiii să se joace cu mine și cu colegii mei.
Relația mea cu cei mici este nemuritoare, mi se par sincer cele mai minunate creaturi de pe pământ, și voi continua să păstrez și să hrănesc această relație specială prin toate proiectele în care mă voi implica în viitor. Vă țin la curent! Viitorul sună Vero”, se arată în mesajul postat de actriță, pe internet.